Barcoder - Input - Transfer - Process

Limba:

Stimaţi parteneri!

Barcoder SRL, cu sediul în Oradea, a fost înfiinţată în 2006. Compania se ocupă de identificarea automatizată, tehnologia codurilor de bare şi integrarea de sisteme. Lansarea firmei a fost posibilă, datorită ajutorului şi experienţei membrilor fondatori, relaţiilor acestora cu producătorii din domeniul codurilor de bare.

Ne aflăm în strânsă legătură cu Ident Kft, fimră care de mai bine de zece ani este unul dintre liderii de piaţă din Ungaria în acest domeniu. În România suntem printre primii care prestăm servicii de integrare în domeniul identificării automatizate (RFID), a căror proceduri de standardizare s-au făcut de curând.

Misiunea noastră

Comoara cea mai valoroasă a omului din zilele noastre este informaţia corectă şi timpul. Nu este de ajuns să putem dobândii informaţiile necesare, dacă accesul la acestea este ne condiţionat. Toată lumea doreşte să fie bine informată, sa poată accesa cât mai uşor informaţiile noi.

  • Misiune noastra este de a instala cât mai multe sisteme, ce permit stocarea informaţiei la zi, accesarea imediată a datelor, prelucrarea indiferent de locaţie şi timp.
  • Scopul nostru este de a distribui tehnologie de ultima oră, avantajele acestora fiind de ajutor la mărirea competitivităţii firmei.
  • Prin implementarea sistemelor de identificare automată se poate ajunge la minimizarea erorilor umane, respectiv la eficientizarea şi uşurarea poceselor de muncă printr-o prelucrare a datelor mai rapidă.
  • În domeniul nostru de specialitate oferim o acoperire completă a serviciilor, inclusiv consultanţă, evaluare, proiectare, implementare şi setare, respectiv service de echipamente şi asigurarea consumabilelor.
  • Filosofia noastră: dăm produselor valoare adăugată. Printre altele, serviciile de calitate, cu o erxperienţă relevantă, în perfectă concordanţă cu necesităţile clienţilor ajută la recuperarea rapidă a investiţiilor.
  • Lider în furnizarea soluţiilor de WLAN, RFID, tehnologia codurilor de bare şi soluţii pentru domeniul industrial.

Calitate

Menirea noastră comună este de a satisface nevoile clienţilor noştri, pentru a creşte increderea in compania BARCODER. Succesul Dvs. totodată este şi succesul nostru!

Studiul, instruirea continuuă şi motivaţia sunt cerinţe indispensabile pe care ne-am propus să le indeplinim. Analiza regulată a procedurilor noastre interne este importantă pentru noi din punct de vedere a optimizării activităţilor noastre.

Servicii

Servicii de imprimare

Vă stăm la dispoziţie cu serviciie noastre de imprimare. Proiectăm etichete, carduri, imprimăm pe materiale, la dimensiunea aleasă de Dvs. în timpul cel mai scurt şi în cantitatea dorită.

Cerere ofertă